Categorie: Funny
Să ai şi medici bine plătiți, dar să şi tratezi pe toata lumea. Vreți salarii mari la medici? Merită, că salvează vieți, ajută oameni etc.? atunci nu-i mai tratați pe cei care nu plătesc! Cei săraci, care nu-si permit asigurare medicală – să moară, sau să nu mai fie săraci! Ne …
Pentru că gașca politrucilor ar scăpa neatinsa In Franța, sa zicem, exista de vreo 200 de ani o lupta clara intre bogați si săraci. Si deci exista si o frontiera clara intre “stânga” si “dreapta”. Intre cei care vor ca statul sa împartă resursele echitabil, si cei care zic ca …
Ok. Revenind in ţară unde am dat de internet, am găsit un videoclip nou de la Jennifer Lopez. Videoclip la o piesa care se numeşte Booty. In acest context se dau aceste doua videoclipuri. 1 şi 2. Primul este al lui Nicki Minaj, iar al doilea al lui J.Lo + …
Post Suntem unici, descoperim, avem această posibilitate-n ziua de azi. Unii țin posturi alții nu. O altă parte sunt constrânși. Din păcate în timpul posturilor trecute n-am observat vreo-mbunătățire a climatului social, politic iar de cel moral nu mai pomenesc. Gustarea din fotografie e cool-ă așa că trece peste toate. …
Chiar în buricul Clujului am văzut un graffiti cu header-ul blogului meu. Tare! Nu știu cine e artistul dar am să mă interesez. Mi-am trasă și io un blog. Sunt-n trend… Ei, ele m-au tot frecat la icre așa că le-am făcut pe plac… și m-am ales cu acest blog pe cap! Asta e.