Din imprejurimi

Inca un mit desfiintat

Ce pățesc io c-o vecină văduvă, de 68 ani, de etnie maghiară. Am nimerit să ieșim deodată din bloc

Io:
-Sărut mâna vecină tânără! 😀
Vecina:
-Ha ha ha. Bune, bune vecine draghe.
Io:
-Apăi ce mai faci vecină, cum te simți?
Vecina:
-Apei me simt puținule răcite și am supt-o, o vitmina C.
Io:
-Pastila o fost mare vecină dragă? 😀
Vecina:
-Apei n-o fost mare da mult trebuit supt la ea… ha ha ha ha ha.

Apoi ne-am despărțit, ea intrând la magazin iar eu continuîndu-mi drumul cu părere de rău că n-am cu cine râde. Abia-mi rețineam râsul.

Scrisul ca și scrisul dar să-i fi auzit râsul Mică de statură, subțire și cu mâini scurte Râde din orice vecina. Se oprește brusc, ochii către cer-și ridică, mâinile răsfiră iar apoi un râs cu ecouri-mprăștie (chiar dacă e-n câmp deschis tot cu ecouri se aude). 😀 Să nu mai scriu de accentul unguresc ce vorba-i îmbrățișează. 😀