Din imprejurimi

Iubesc mirosul Muresului

În imediata apropiere a unității e Mureșul așa că de era vară, de era iarnă, ceața era permanentă fiindu-ne prietenul cel mai de nădejde fiindcă ne acoperea când chiuleam la instrucție Ne retrăgeam către fundul curții, departe de clădire. Eram dispăruți cu totul în ceață. 😆 Ne așezam la o țigară și bârfeam ori ne întindeam la un somnic (doar cei mai vechi bineînțeles, cei noi stăteau de 6). Trăgeam o dată pe săptămână într-un poligon aflat la vreo 15 km de unitate. Cine rata, urma camionul la întoarcere în pas “fugăreț” până nu mai putea. 😆

Bucuria, extazul a fost bineînțeles: lăsarea la vatră, ELIBERAREA! 😀 Aveam toți AMR-ul trecut prin carnețele, scrijelit pe vreun pom, pe mână cu pixul etc. AMR (Au Mai Rămas). Știam în orice moment câte zile de armată mai aveam până la eliberare. De mă-ntreba vreunul: “-Sergent Napocel! AMR-ul!” Eu instant: “-Tovarășe plutonier, raportez: 76 de zile!”. 😆
Cum am ieșit din unitate la eliberare, în prima pubelă de gunoi ieșită-n cale, am aruncat, așa, cu boltă cufărul de lemn, fredonând piesa asta:

Leave a Reply