Viata

Marunt, roscat si pistruiat

Într-un mijloc de ianuarie blând, vopsit cu gri de politica lui Ceașcă m-am dus si eu în cătănie. Pe ora 12.00 la amiaz’ trebuia să fiu prezent în compania de pompieri Alba-Iulia, întreg și cu cufărul de lemn la mână. Alba –Iulia un oraș liniștit, cu oameni blânzi, amabili si primitori. Apoulon a fost denumit de daci iar în epoca romană Apulum. Maghiarii îi spun Gyula-Fehérvár iar nemții Weissenburg. Oricum , un oraș ardelenesc cu istorie la bax, începând din neolitic și nemaipomenind de Marea Unire de la 1918.

În beat-urile roților de tren căutam un loc liber când am dat de un tânăr ce avea la picior un cufăr de lemn. Mi-am zis: “-Noa, îi de-á meu, tăt recrut ca și mine.” Mărunt, roșcat și pistruiat, cu ochi albaștrii ce luminau parcă mohoreala lu’ ianuarie, cânta de zor: “Dusu-m-am în cătănie” (apasă pe titlul melodiei).

Avea “hong” (voce) probabil și de la țuica din sticla așezată pe măsuța de sub geam. M-am așezat pe bancheta din fața lui, a-nțeles după cufărul meu că suntem de-o suferință și mi-a-ntins sticla cu țuică cântând în continuare. 😆 Destinația ne era comună, în scurt timp a ajuns bucătarul companiei. Am fost o serie de 12 recruți, toți din Ardeal.

Leave a Reply