Personalitati

SUA a cerut ajutor economic Chinei. China refuză.

Degeaba!

Secretarul de stat SUA, Hillary Clinton s-a deplasat la începutul săptămânii la Beijing si a solicitat președintelui chinez, Hu Jintao, sa crească valoarea yuanului chinez.

De doi ani de zile, guvernul chinez păstrează yuanul la o valoare pe care SUA o considera cu 40% prea scăzuta (1 USD = 6.83 yuan).

O creștere a valorii yuanului ar însemna ca exportatorii chinezi să încaseze mai putini dolari pentru mărfurile lor. Altfel spus măsura înseamnă de fapt un transfer de bani de la chinezi către americani (dar si către europeni!).

Răspunsul președintelui Hu Jintao a fost politicos, dar ferm: „China va continua sa promoveze reforma mecanismului ratei de schimb a yuanului intr-o maniera pe care o va iniția ea însăși, si care va fi controlabila si graduala”. Adică: o sa creștem valoarea yuanului când o sa ne convină noua, si doar dacăo sa ne convină noua. Președintele Chinei a sugerat totuși că ar putea adopta o atitudine mai flexibila, dacă SUA deschide accesul Chinei la înaltă tehnologie.

Din criza asta, scapă cine poate!

China este marele câștigător al actualei crize. Când aceasta se va termina (pentru ca e departe de final), China va fi in poziția de lider economic al lumii. Si nu are de gând sa renunțe la aceasta poziție. De fapt, exact la fel a profitat si SUA, in secolul 20, de Primul si de Al Doilea Război Mondial. Războaie care au propulsat-o pentru 70 de ani in poziția de superputere si de șerif al lumii.

Așa că acum nimeni nu are mila de nimeni. Nimeni nu va fi solidar cu nimeni. Daca trebuie sa ceri ceva, ar fi bine sa ai altceva de oferit in schimb. SUA, spre norocul ei, chiar are. La fel si Germania. De fapt, SUA şi Germania pot ieşi din criză şi fără ajutorul Chinei – dar cu costuri sociale mult mai mari!

Pentru România însa, viitorul e foarte întunecat!